Accident rutier soldat cu decesul unei persoane

Accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Astăzi de dimineață, la ora 05.44, a fost sesizat, prin apel 112, un accident rutier soldat cu decesul unui pieton.

 

 



 

Este vorba de un bărbat de aproximativ 65-70 de ani, care se pare că a fost lovit de un autovehicul în timp ce se deplasa pe marginea DN 58, la intrarea în Municipiul Caransebeș dinspre Reșița.

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului rămânând deocamdată neidentificat.

Polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării autorului și stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc accidentul, precizează IPJ Caraș-Severin

Vom reveni cu mai multe amănunte!

Update: Autorul accidentului rutier a fost identificat

În urma accidentului rutier din această dimineață, când un bărbat de 70 de ani, din județul Olt, a decedat, fiind lovit de un autovehicul pe DN58, la intrarea în municipiul Caransebeș, polițiștii au declanșat multiple activități pentru identificarea autorului, activități desfășurate atât în județul nostru cât și în județele limitrofe.



După aproximativ 4 ore de la producerea accidentului autorul a fost identificat de polițiștii din Deva.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Bosnia Herțegovina, care conducea o autoutilitară înmatriculată în străinătate.

Polițiștii desfășoară activități de cercetare în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, ne precizează IPJ CARAȘ-SEVERIN.

Update 2: Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.

La întrebarea noastră, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin ne-a confirmat că a fost dispusă măsura de reținere pe 24 ore.

Tânărul bosniac a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta își va petrece noaptea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Citeste si:  România și alte patru state membre cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin în contextul provocărilor legate de evoluția focarelor de boală

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *