Taximetrist drogat la volan! Mergea pe contrasens

Inconștiență maximă din partea unui taximetrist, acesta s-a urcat drogat la volan și a plecat cu mașina.

Polițiștii din Caransebeș au fost sesizați despre faptul că o mașină de taxi circulă haotic, pe contrasens în cartierul Pipirig, pe strada Ardealului din municipiul Caransebeș.



Șoferul a oprit mașina în sensul giratoriu, pe contrasens. Polițiștii ajunși la fata locului l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Întrucât acesta avea un comportament dubios și era incoerent în vorbire, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru una dintre substanțe.



La controlul corporal, polițiștii au găsit în buzunarul de la geaca pe care o purta, un pachet de țigări în care se afla trei „pachețele” de folie de aluminiu care conțineau o materie vegetală de culoare verde oliv, susceptibilă a fi substanță psihoactivă.

Șoferul a precizat că a consumat marijuana, că nu se afla în timpul orelor de serviciu și ca avariile mașinii sunt de câteva zile.

VOM REVENI CU MAI MULTE AMĂNUNTE!

Citeste si:  Situația incendiului din Parcul Național Domogled-Valea Cernei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *