Bătaie la o cabana de pe Muntele Mic

Bătaie la o cabana de pe Muntele Mic. Trei bărbați s-au dus la spital, unul dintre ei a rămas internat. În această dimineață, la ora 05.49, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată despre faptul că la o cabană din stațiunea Muntele Mic este un scandal în desfășurare.



„La fața locului s-au deplasat polițiști de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș, care au identificat 5 bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 37 de ani, din județele Timiș și Iflov, între care ar fi izbucnit un scandal în cursul nopții, aceștia agresându-se fizic reciproc.

Persoanele în cauză și-au rezervat dreptul de a depune plângere prealabilă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Ulterior, 3 dintre cei implicați, s-au prezentat la cea mai apropiată unitate spitalicească, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale, unul din aceștia, în vârstă de 32 de ani, rămânând internat”, a declarat pentru gugulanul.ro Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și continuă cercetările.

UPDATE; Fostul viceprimar din Corbeanca, bătut cu sălbăticie într-o cabană de pe Muntele Mic. Medicii au fost nevoiți să-i coasă rănile, notează Gandul.ro

Fostul viceprimar al comunei ilfovene Corbeanca a ajuns la spital, sâmbătă, după ce a fost bătut cu sălbăticie, în timp ce se afla în vacanță, de patronul unui hotel de pe Muntele Mic, o zonă turistică din județul Caraș Severin. Alături de politician a primit îngrijiri medicale de urgență și un prieten al acestuia. 



Politicianul Adrian Hojda plănuise, la sfârșitul acestei săptămâni, o scurtă vacanță la Muntele Mic, din județul Caraș Severin. Hojda s-a cazat împreună cu iubita lui, fratele acesteia și un alt cuplu într-o pensiune situată în apropierea hotelului „Montis”, patronat de frații Constantin și Marcel Halip.

Citeste si:  Accident grav în Reșița: Motociclist de 17 ani, rănit după ce a fost acroșat de un autoturism

Pentru că fratele iubitei sale îi cunoștea pe cei doi, ar fi rămas să se întâlnească la un pahar cu vin, într-una din zile. Totuși, sâmbătă dimineață, undeva în jurul orei 04.00, Constantin Halip a venit în vizită, neanunțat, însoțit de un prieten.

Adrian Hojda a povestit, pentru Gândul, că, la momentul respectiv nu dormea, ci juca cărți cu prietenul său. „Constantin Halip a venit însoțit de un anume Blaj, despre care am înțeles că organizează petreceri pe pârtie. Discuția a decurs în condiții civilizate până când, băut fiind, Halip a deveit agresiv în limbaj. La un moment dat, mi-a cerut băutură, însă nu am vrut să-i mai dau. Atunci l-a sunat pe fratele său, Marcel, să-i aducă de băut. Înainte ca Marcel Halip să ajungă, a avut loc un incident care a degenerat foarte repede”, a spus Adrian Hojda.

Politicianul spune că într-un moment de nemulțumire, Halip ar fi lovit cupumnul în masă. „Pentru că a făcut zgomot, prietenul meu i-a areas atenția că fetele dorm și l-a rugat să nu mai facă gălăgie așa de mare. Atunci a urmat un schimb de replici, iar conflictul a început să escaladeze”, a mai afirmat Hojda, citat de Gandul.ro

Citește mai departe

 

Foto; Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *