Accident cu o autospecială a IPJ Mehedinți!

Accident cu o autospecială a IPJ Mehedinți! Autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, după care a luat foc.
Incidentul s-a petrecut, la orele prânzului, pe un drum comunal din comuna Bâcleș. Oamenii legii se deplasau la o misiune, în urma unui apel prin 112 (pentru găsirea unui minor plecat voluntar de acasă), moment in care autoturismul a derapat în afara părții carosabile, din cauza neadaptării vitezei la condiițiile meteorologice.


Autospeciala a luat, mai apoi, foc, arzând în proporție de 30 la sută. Cei doi polițiști aflați în mașină nu au necesitat îngrijiri medicale, însă la fața locului s-au deplasat pompierii voluntari din Bâcleș, pentru stingerea incendiului. Acum, cazul este cercetat de colegii celor doi polițiști.
„La data de 27 decembrie, în comuna Bâcleș, județul Mehedinți, a fost înregistrat un eveniment rutier în care a fost implicată o autospecială a Secției de Poliție Rurală Strehaia, în urma căruia nu au rezultat victime. Echipajul de poliție implicat se afla în misiune, intervenind la un apel prin 112. Din primele verificări s-a stabilit faptul că autospeciala de poliție a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod, iar ulterior, a luat foc. Autospeciala era dotată corespunzător sezonului de iarnă. Pentru stingerea incendiului, au intervenit pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul primăriei comunei Bâcleș. Se fac verificări pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.”, conform IPJ Mehedinți.
(sursa:Actual Mehedinți /Foto: imagini amator)
Citeste si:  România și alte patru state membre cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin în contextul provocărilor legate de evoluția focarelor de boală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *