Un bărbat din Caraș-Severin și-a găsit sfârșitul după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el. Tragicul eveniment a avut loc joi seara.
Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat s-a răsturnat cu un tractor, în localitatea Vălisoara.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce conducea un tractor agricol, ce tracta o remorcă artizanală, pe câmp, în zona denumită „Sub coastă”, din satul Vălișoara, un bărbat de 83 de ani a alunecat cu utilajul pe o zonă în pantă, cu vegetație, răsturnându-se și fiind prins între cabina tractorului și sol.
Echipajul SMURD sosit la fața locului a constatat decesul bărbatului de 83 de ani”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin.
Polițiștii au întocmit un doar penal și continuă cercetările, cauza decesului urmând a fi stabilită în urma efectuării necropsiei.