Bărbat lovit mortal în seara de Ajun! Un bărbat de 80 ani a fost accidentat mortal de un autoturism condus de un șofer în vârstă de aproximativ 71 de ani.
Accidentul a avut loc în apropiere de Mehadia, din primele informații, victima mergea pe partea carosabilă, moment în care a fost lovită de autoturismul care circula pe direcția Băile Herculane – Caransebeș.
Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului și urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut accidentul.
Vom reveni cu mai multe informații!
Update: „În această seară, la ora 18.48, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN 6, în zona localității Mehadia, un pieton a fost accidentat de un autoturism.
Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un pieton în vârstă de 80 de ani s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, fără a purta elemente de îmbrăcăminte reflectorizante, în loc neiluminat, la km 384+300 de metri a fost acroșat de un autoturism care se deplasa în direcția Caransebeș, condus de un bărbat de 71 de ani.
În urma accidentului a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Foto: Arhiva