Sancțiune contravențională de 15.000 de lei aplicată și peste 140 de metri cubi de material lemnos confiscați în urma unui control la o societate comercială

Sancțiune contravențională de 15.000 de lei aplicată și peste 140 de metri cubi de material lemnos confiscați în urma unui control la o societate comercială



Marți, 11 aprilie, polițiști de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, cu sprijinul polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol al Inspectoratului, au efectuat un control la un depozit de material lemnos, cu sediul în zona Caransebeș.

În urma verificărilor efectuate la societatea comercială în cauză, a rezultat o diferență în minus de 142,36 metri cubi de material lemnos, între stocul faptic înregistrat în evidențele societății și cel scriptic înregistrat în aplicația SUMAL 2.0.



Întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost confiscată, iar polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 de lei, conform Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin.

Foto: Arhiva

Citeste si:  Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *