Dovadă de spirit civic din partea unui caransebeșean: a prins autorul unui furt.




Dovadă de spirit civic din partea unui caransebeșean: a prins autorul unui furt. Un cetățean cu spirit civic din Caransebeș, care a auzit strigătul unei tinere, după ce i-a fost smuls portofelul din mână de către un bărbat, a intervenit imediat și l-a prins pe cel în cauză.

Evenimentul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 09.00, în zona Pieței Agroalimentare din Caransebeș.

După prinderea bărbatului, la fața locului a ajuns și un polițist local, care l-a reținut până la sesizarea și sosirea echipajului de poliție.

Polițiștii de la Poliția Municipiului Caransebeș l-au identificat pe bărbatul bănuit, un tânăr de 19 ani, din Buchin.



De asemenea, datorită intervenției prompte a cetățeanului, portofelul tinerei cu suma de aproximativ 2.500 de lei a fost recuperat și restituit acesteia.

În continuare a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările pentru tragerea la răspundere penală a celui vinovat.

Apreciem curajul și implicarea cetățeanului care a intervenit imediat în această situație, ajutând pe de o parte la soluționarea cazului, iar pe de altă parte, dând un exemplu pozitiv și descurajând comiterea acestui gen de fapte, și îl felicităm pentru modul în care a ales să procedeze.

Foto: Arhiva

Citeste si:  O fată și doi tineri, arestați după ce au furat 1.500 de metri de cablu de cupru din stația CFR Caransebeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *