Astăzi a fost semnat de către primarul Daniel Boambeș încă un contract de finanțare pentru cetățenii comunei Constantin Daicoviciu. Este vorba despre o investiție obținută prin Programul Național „Anghel Saligny” în valoare de aproximativ 400 de mii de euro. Proiectul prevede reabilitarea și extinderea branșamentelor și racordurilor la rețeaua existentă de apă și canalizare în localitățile Prisaca și Zăgujeni.
„După ce au fost introduse rețele de alimentare cu apă și canalizare în 2011, în localitățile Prisaca și Zăgujeni, printr-o finanțare europeană, în acești ani suntem martorii dezvoltării acestor localități, dovadă fiind și foarte multe construcții noi care sunt fie finalizate, fie în execuție, astfel că am propus spre finanțare proiectul de investiții de reabilitare și extindere branșamente și racorduri la rețeaua existentă de apă și canalizare din Prisaca și Zăgujeni”, a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.
Totodată, prin această finanțare va fi suplimentată la stația de apă de la Zăgujeni, pe lângă cele două bazine de apă existente, cu încă un bazin de colectare de 100 de metri cubi, necesar asigurării cantității de apă potabilă pentru cele două localități.

