„Cum credeți că putem face ca lumea în care trăim să fie mai bună? …Să dăruim…”

 

Simplu, sincer și din suflet, astfel a fost răspunsul unui copil de 6 ani, la o întrebare la care mulți se grăbesc să dea răspunsuri complicate, ce uneori nu pot fi puse în aplicare.

Astăzi, am asistat la o nouă lecție de bunătate și bucurie sinceră, predată pe de o parte de o mână de tineri voluntari, care dăruiesc din timpul, dragostea și osteneala lor pentru a fi alături de alți copii și tineri mai puțin norocoși, iar pe de altă parte, de niște copilași cu ochii și sufletele frumoase, care s-au bucurat dincolo de valoarea materială a darurilor primite.

Acest tablou despre a dărui și a primi face parte din multele cele care alcătuiesc campania umanitară inițiată de tinerii de la Asociația Tinerilor Ortodocși Români Banatul de Munte, „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, campanie devenită deja tradiție în județul nostru și căreia, noi, polițiștii din Caraș-Severin, ne alăturăm cu bucurie, de fiecare dată.

Astăzi, am mers împreună cu voluntarii și cu coordonatorul campaniei, părintele Mihai Ciucur, la Colegiul Național „Mircea Eliade”, din Reșița, unde am avut bucuria să fim ajutoarele Moșului pentru aproape 40 dintre copilași, beneficiari ai campaniei.

Am cântat împreună colinde, iar copiii și-au probat ghetuțele călduroase primite prin bunăvoința tuturor celor care au dăruit.

Astăzi a fost despre recunoștință, dragoste și bunătate, în cel mai simplu și mai frumos mod.

 

Citeste si:  Record doborât pe lacul Surduc. Ce monstru a reușit să captureze un pescar din Boldur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *