În această dimineață, pe strada Țerovei din municipiul Reșița s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.
Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 65 ani din Bocșa conducea un autoturism pe strada Țerovei, din direcția Caransebeș către Țerova, la intersecția cu parcul industrial, ar fi efectuat manevra de întoarcere fără a se asigura că poate efectua în condiții de siguranță această manevră, fiind acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 28 ani din Dognecea.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 65 ani și a unui pasager în vârstă de 59 ani, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice, stabilindu-se că niciunul nu a consumat băuturi alcoolice.
În acest caz a fost întocmit dosar penal și cercetările continuă.