Misiunile pompierilor cărășeni, în ultimele 24 de ore



Misiunile pompierilor în ultimele 24 de ore

 

În cursul zilei de ieri, 26 februarie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 34 de misiuni în zona de competență.

 

  • Incendii

Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 15 incendii: două produse la anexe gospodărești, unul izbucnit la un coș de fum, iar alte 12 manifestate la vegetație uscată.

Aseară, la ora 20:49, pompierii reșițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei gospodării din comuna Ocna de Fier. În urma incendiului au ars două grinzi și au fost afectate soba, zugrăveala și pardoseala din jurul acesteia, cauza probabilă de producere fiind coșul de fum necurățat de funingine. Reamintim cetățenilor că verificarea, curățarea și repararea coșurilor de fum se efectuează cel puțin o dată pe an, de către o persoană autorizată.

Totodată, pompierii cărășeni au intervenit pentru stingerea a 12 incendii izbucnite la vegetație uscată, în urma cărora au ars peste 110 ha de teren. Suprafațele cele mai afectate de teren s-au înregistrat în localitățile Goruia, Ticvaniu Mare, Reșița, Prisaca, Crușovăț și Agadici.



Având în vedere numărul tot mai mare de incendii de vegetație înregistrate și al suprafeței de teren afectate, atragem atenţia asupra faptului că focurile aprinse, cu intenţia de a curăţa terenurile, reprezintă pericole reale pentru viaţa oamenilor, bunurile acestora, precum şi pentru mediul înconjurător.

În cazul arderilor necontrolate ale vegetaţiei uscate, flăcările, mai ales în condiții de vânt, se extind cu repeziciune cuprinzând suprafeţe foarte mari, iar pompierii depun eforturi susținute pentru limitarea și stingerea acestora.

Cetățenii dețin obligația să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Citeste si:  România și alte patru state membre cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin în contextul provocărilor legate de evoluția focarelor de boală

 

!!NU UITAȚI!! 

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

  • Misiuni de prim ajutor

În perioada de referinţă, s-au înregistrat 12 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu diverse afecțiuni medicale.

  • Accident rutier

Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul unui accident rutier petrecut în localitatea Radimna, în care au fost implicate două autoturisme, fără victime.

  • Alte misiuni

Totodată, pompierii militari au desfășurat misiuni de recunoaștere în teren și instruire, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.

 

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *