Teren de minifotbal inaugurat la Maciova



Administrația publică locală a comunei Constantin Daicoviciu a făcut cadou un altfel de Mărțișor tinerilor din localitatea Maciova și anume inaugurarea terenului sintetic de minifotbal din localitate.

După oficierea slujbei de sfințire a lucrărilor de către preotul paroh al localității Maciova, în prezența unui public numeros și într-un cadru competițional a avut loc ceremonia de inaugurare a terenului.

„Este vorba despre investiția privind amenajarea terenului sintetic de minifotbal din satul Maciova, investiție finanțată din bugetul local, obiectiv în valoare de aproape 50 de mii de euro. Această investiție se află pe un amplasament unde în viitorul apropiat se va construi un centru de recuperare pentru persoanele vârstnice cu dizabilități, o finanțare aprobată prin fonduri europene.



Mă bucur foarte mult că la inaugurarea acestui obiectiv a fost organizată o competiție sportivă, „Competiția prieteniei”, unde am avut o prezență numeroasă a tinerilor.

Am avut onoarea să debutăm în această competiție cu echipa Steaua Roșie Belgrad, echipa de copii. Alături de această echipă au participat echipele Poli Timișoara, CFR Timișoara, CSM Reșița, Mondo Reșița, Lupii Argintii Glimboca și echipele locale din Maciova și Peștere”, a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.

Administrația locală a premiat fiecare tânăr participant la competiție cu câte o medalie, iar echipa a fost premiată cu o cupă.

Citeste si:  Aproape 400 de metri cubi de material lemnos, confiscați în urma acțiunilor desfășurate de polițiști în județul Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *