Tânăr de 24 de ani, mort după ce s-a surpat pământul peste el



Astăzi, 11 martie, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că pe platforma Mociur un muncitor a fost prins sub un mal de pământ.

„Din primele verificări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 24 de ani, angajat al unei societăți comerciale, efectua lucrări la rețeaua de canalizare pe platforma Mociur, ar fi intrat într-un șanț cu adâncimea de 4 metri, moment în care pereții de pământ ai șanțului s-ar fi surpat peste bărbat.

Echipajul medical ajuns la fața locului a declarat decesul tânărului de 24 de ani.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.



În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Foto: Arhiva

Citeste si:  O fată și doi tineri, arestați după ce au furat 1.500 de metri de cablu de cupru din stația CFR Caransebeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *