Bănuit de furt din locuinţă, identificat de polițiști



Ieri, 13 aprilie, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au identificat un tânăr de 22 de ani, din localitate, bănuit că ar fi pătruns prin forțarea ușii, în locuinţa unui bărbat de 42 de ani, din Bocșa, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Cel în cauză este bănuit că în perioada în care proprietarul a fost plecat din țară, ar fi pătruns în locuinţa acestuia, de unde ar fi sustras diferite obiecte de mobilier, covoare, aparate electronice și electrocasnice.



La revenirea la domiciliu, proprietarul imobilului a sesizat Poliția despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunurile din interior, iar în urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei.

De la acesta polițiștii bocșeni au recuperat o parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase, bunuri ce au fost restituite persoanei vătămate, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate.

Foto: Arhiva

Citeste si:  6,8 milioane de lei pentru confort și eficiență energetică la blocurile de pe Ardealului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *