Peste 20 de misiuni desfășurate de pompierii cărășeni în ultimele 24 de ore



În cursul zilei de ieri, 15 aprilie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 22 de misiuni în zona de competență.

 

  • Incendii

Pompierii militari și voluntari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și lăstăriș, în urma cărora au fost afectate aproximativ 50 ha de teren. Evenimentele s-au înregistrat pe raza administrativ-teritorială a localităților Cornereva și Slatina-Timiș. Cauza probabilă de producere a acestora rămâne utilizarea focului deschis în spații deschise.

Pe această cale atragem atenția cetățenilor că focurile deschise pentru arderea vegetației uscate sunt extrem de periculoase, mai ales în condiții meteorologice cu vânt, acestea extinzându-se cu repeziciune și fiind, de cele mai multe ori, greu de controlat.



Totodată, nu este lipsit de importanță eforturile depuse de personalul de intervenție pentru limitarea și stingerea acestora, iar, de cele mai multe ori, se parcurg distanțe de câțiva km pe jos, pe terenuri neamenajate, greu accesibile, ceea ce îngreunează intervenția echipajelor operative.

Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă și constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei. Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.



 

  • Misiuni de prim ajutor
Citeste si:  Reșițean, trimis în judecată pentru act sexual cu o minoră

În perioada de referinţă, s-au înregistrat 17 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.

  • Alte misiuni

Totodată, pompierii militari au desfășurat misiuni de recunoaștere în teren și instruire, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.



 

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *