Extinderea rețelelor de apă, asfaltare, drumuri, rigole și podețe, captări de apă potabilă, peste tot pe…
Categorie: Administrație
Ruga de la Soceni
După tradiționala slujbă de la biserica din Soceni, localitate aparținătoare satului Ezeriș, localnicii, cu mic cu…
Ruga de la Prisaca
Sfinții Petru și Pavel prilejuiesc pentru locuitorii satului Prisaca, aparținător comunei Constantin Daicoviciu, două zile de…
S-au înecat…la mal
În timp ce Umbrărescu sapă prin munți pentru autostrada urșilor, ori pentru a face un drum…
Sorin Grindeanu rămâne alături de Banatul de Munte
Proaspăt investit ca președinte al Camerei Deputaților, fostul ministru al Transporturilor și președinte interimar al PSD…
După 7 zile de foc nestins la Berzasca, administrația locală mulțumește
După o săptămână în care zeci de pompieri militari, pompieri civili din cadrul Serviciul Voluntar pentru Situații…
Eveniment unic în arealul românesc ajuns la ediţia cu numărul 8
Micuţul orăşel de pe Valea Bârzavei, Bocşa, a devenit încă odată un pol cultural de excepție,…
E de bine, dar nu e sigur; PNRR prelungit cu 18 luni
De la adoptarea Programului Național de Redresare și Reziliență – PNRR, autoritățile române au întâmpinat tot…
Aproape 5 milioane de euro vor schimba fața Oraviței
Încă o finanțare consistentă atrasă de primarul orașului Oravița Costel Dumitru Ursu de aproape 5 milioane…
Sfârșit de săptămână cultural la Bocșa
La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă de la ora 19.30, orașul Bocșa va îmbrăca din…