(FOTO)Pompierii din Caransebes̗ pe locul I la Competiţia de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat la nivelul ISU Caraș-Severin



„Astăzi, într-un cadru dinamic, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraș-Severin a avut loc Competiția de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza județeană, la care au participat patru echipaje de la Detaşamentele de Pompieri Reșița și Caransebeș, precum și Secțiile de Pompieri Oravița și Moldova Nouă.
Evenimentul a fost onorat de prezența distinsă a doamnei Adina Radici, subprefect al județului nostru. În plus, competiția a fost deschisă publicului, iar printre spectatorii entuziaști s-au numărat și mulți copii, care au urmărit cu fascinație și admirație eforturile și abilitățile echipelor participante.


Competiția a fost o adevărată provocare pentru cele patru echipaje, iar în urma evaluărilor, clasamentul este următorul:
𝐏𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐚𝐫𝐜𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞
Locul I – Detașamentul de Pompieri Caransebeș;
Locul II – Detașamentul de Pompieri Reșița;
Locul III – Secția de Pompieri Oravița;
Locul IV – Secția de Pompieri Moldova Nouă.
𝐏𝐫𝐨𝐛𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐫𝐢𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭
Locul I – Detașamentul de Pompieri Caransebeș;
Locul II – Detașamentul de Pompieri Reșița;
Locul III – Secția de Pompieri Moldova Nouă;
Locul IV – Secția de Pompieri Oravița.
𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚𝐣 – plt. adj. Davidescu Sergiu – Detașamentul de Pompieri Caransebeș.
𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐚̆ 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐧𝐭̦𝐢 – Detașamentul de Pompieri Reșița.
𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐚̆ 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐚𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢 – Detașamentul de Pompieri Caransebeș.
Felicitări tuturor participanţilor și mult succes echipei câștigătoare din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. Aceasta va reprezenta inspectoratul nostru la Competiția de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza zonală, care va avea loc în municipiul Caransebeș, în perioada 27-29 mai a.c.”, transmit reprezentanții ISU ”Semenic” Caraș-Severin printr-o postare pe facebook.
Foto: ISU ”Semenic” Caraș-Severin.
Citeste si:  ATENȚIONARE PENTRU CETĂȚENII ROMÂNI CARE CĂLĂTORESC SAU MUNCESC ÎN REPUBLICA CROAȚIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *