E crunt să vezi pe deoparte politicieni și oameni de afaceri de carton risipind bani pe sticle de șampanie cărate cu roaba prin cluburi, ori pe vacanțe exotice pe iahturi de lux, în timp ce 19% dintre cetățenii acestei țări se zbat în sărăcie.
Conform datelor Institutului Național de Statistică în 2024 existau la nivel național 3,6 milioane de oameni săraci. Sărăcia relativă reprezintă ponderea persoanelor cu un venit mai mic de 60% din media calculată în totalul populaţiei.
Asta înseamnă că veniturile lor sunt atât de scăzute încât le este imposibil să aibă un standard de viaţă acceptabil, cu toate consecinţele care decurg: condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber.
Puțin mai afectați de acest flagel, sărăcia, au fost femeile, dar cei mai afectaţi sunt copiii – în proporţie de 26% – şi tinerii cu vârsta între 18 şi 24 de ani – în proporţie de 22 procente.
La nivel mondial, mai mult de un miliard de persoane din lume suferă de sărăcie „acută”, dintre care jumătate sunt minori, a denunţat Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Situația e dramatică iar clasa politică nu are ochi pentru ei. Atenția lor e îndreptată spre redresarea financiară a țării, situație în care ne-au adus tot ei. Până atunci, o mână întinsă la colțul străzii ori pe la ușile bisericilor nu e văzută de cei ce teoretic, ar trbui să aibă grijă de noi toți.
Un singur adjectiv mai blând îmi vine în minte: RUȘINE
Gugulanu