4 infracțiuni după ce a căzut cu mopedul!
„Sâmbătă, 6 august, la ora 16.10, în timp ce un bărbat de 40 de ani din Căvăran conducea un moped, pe DN 6, între localitățile Prisaca și Constantin Daicoviciu, a pierdut controlul mopedului, părăsind partea carosabilă și ajungând cu autovehiculul într-o zonă de vegetație, în afara părții carosabile.
În urma accidentului bărbatul a fost grav rănit și transportat cu Ambulanța la spital.
Polițiștii au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu figura înmatriculat în circulație.
De asemenea, bărbatul de 40 de ani a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și refuzul de prelevare a mostrelor biologice”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin.
Foto: Arhiva