În pofida greutăților financiare prin care trec toate unitățile administrativ teritoriale din România, la Caransebeș continuă să se investească. De data aceasta este vorba de o unitate pentru cei mici, ridicată cu sprijinul ministerului Dezvoltării. Prezent la inaugurare, președintele consiliului Județean Caraș-Severin Silviu Hurduzeu a afirmat:
„La Caransebeș, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, s-a inaugurat prima creșă construită după Revoluție în orașul meu natal. Este o investiție de peste 3 milioane de euro implementată de administrația Felix Borcean. Aici vor putea fi primiți 70 de copii în condiții foarte bune.
Există două lucrări de același tip și la Oțelu Roșu și Moldova Nouă. Păstrez ideea că, dincolo de infrastructura deficitară, problema cea mai mare a Banatului Montan este scăderea semnificativă a populației. Trebuie să facem tot posibilul să încurajăm natalitatea, iar aceste creșe sunt un demers concret în acest sens“ a afirat președintele PSD Caraș-Severin.
Acesta a mai dat vești bune locuitorilor din Caraș-Severin: În Dognecea, comuna administrată de edilul Remus Rof, au început lucrările pentru alimentarea cu apă curentă a locuințelor din localitate.
„Este un proiect finanțat prin mult și nejustificat hulitul “Anghel Saligny”. Anul trecut s-au făcut forajele și s-au construit bazinele. Anul acesta, se realizează efectiv racordurile“ a mai spus Silviu Hurduzeu. Acesta a mai anunțat și faptul că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Banat lucrează pe DN57. Se așterne covor asfaltic nou între Moldova Nouă și Radimna.
Gugulanu