95.940 doze de vaccin au sosit azi în România

95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech au sosit azi în România- Azi, 26 ianuarie, au sosit în România 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 95.940 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Reamintim că la data de 15 ianuarie a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.

*

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, țara noastră primește cota corespunzătoare din tranșele de vaccin livrate la nivelul Uniunii Europene. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.

Citeste si:  Accident în apropiere de Caransebeș (FOTO&VIDEO)

În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie și va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie, transmite Grupul de Comunicare al CNCAV.

Foto: dw.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *