Anunțata demisie a președintelui Iohannis din postura de președinte al României, reprezintă un succes pentru forțele din opoziție care s-au grăbit să-și atribuie victoria.
Ajuns la un grad de încredere de doar 6% (cel mai mic al unui președinte post decembrist la final de mandat) prezența lui Iohannis la Coptroceni îi încurca și pe cei din coaliția de guvernare. Această demisie l-a determinat pe actualul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și președinte al organizației județene PSD să afirme:
„Sper ca demisia lui Klaus Iohannis din funcţia de Preşedinte să mai reducă tensiunea din societatea românească.
Aflat la o cotă de încredere cu o singură cifră, lipsit de legitimitate şi încărcat de foarte multă uzură, Iohannis nu ar fi fost altceva decât o piatră de moară pentru candidatul coaliţiei. De altfel, fără să fiu Nostradamus, eu am atras atenţia încă de la acel moment că asumarea prelungirii mandatului nu este de bun augur
Este o ieşire din scenă urâtă. Omeneşte, pot să înţeleg inclusiv lacrimile din ochii lui Klaus Iohannis. În egală măsură, şi colegii de coaliţie de la PNL trebuie să recunoască un lucru: Iohannis nu a fost un Preşedinte bun al României. Spre deosebire de Crin Antonescu, eu nu i-aş da notă de trecere. Mai ales în al doilea mandat.
Îmi doresc foarte mult ca acest gest al demisiei şefului statului să repună lucrurile în matca lor firească şi să putem dezbate serios despre cum vrem să arate România după prezidenţialele din mai“ a precizat Silviu Hurduzeu.
Cererea de demisie a fost deja înaintată Parlamentului României și ea va produce efecte de mâine 12 februarie când funcția de președinte interimar al României va fi preluată de șeful senatului liberalul Ilie Bolojan.
Gugulanul