Chiar dacă angajatorii din Caraș-Severin anunță săptămânal o serie de locuri de muncă disponibile în diverse domenii de activitate, cei care doresc să aplice pentru ele nu sunt foarte interesați. Motivele sunt multiple, de la salariile insuficiente până la lipsa pregătirii necesare în domeniile respective.
Și în această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocupar Forței de Muncă din Caraș-Severin anunță 83 de posturi libere, din care 64 doar în municipiul Reșița. 60 dintre acestea sunt pentru operator fabricație, atât pentru personal calificat cât și necalificat. Mai sunt disponibile câte un post de contabil, gestionar depozit și de tehnician operator echipamente de calcul și rețele.
Două posturi vacante sunt în bocșa, 7 în Caransebeș, iar în Oravița se caută 10 muncitori necalificați pentru asamblarea și montarea pieselor. Informații suplimentare se pot obține de la sediul AJOFM din Reșița Str. T. Lalescu, nr. 17, Reșiţa, sau la numerele de telefon 0255 212 160, saui 0255 212 380.
Gugulanu