Pensionarii din România cu venituri lunare din pensii care nu depășesc 2.574 lei vor primi în anul 2025 un sprijin financiar total de 800 lei, acordat în două tranșe egale de 400 lei: prima în luna aprilie și a doua în luna decembrie.
„Guvernul va acorda în 2025 un sprijin financiar de 800 de lei, împărțit în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici. Prima tranșă va fi livrată în aprilie, iar a doua spre sfârșitul anului. Fondurile necesare, în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei, sunt deja prevăzute în bugetul de stat pentru acest an”, au transmis reprezentanții Guvernului.
Pentru pensionarii care primesc pensia prin Poșta Română, distribuirea pensiilor și a ajutorului financiar se va efectua între 1 și 15 aprilie 2025, conform programului obișnuit.
Pentru cei care au optat pentru plata pe card bancar, pensiile sunt virate pe card în data de 12 a fiecărei luni. În aprilie 2025, această dată cade într-o sâmbătă, ceea ce ar putea duce la amânarea plății pentru luni, 14 aprilie. Totuși, Casa de Pensii intenționează să vireze banii către bănci joi, 10 aprilie, astfel încât pensionarii să aibă sumele disponibile pe card vineri, 11 aprilie.
„Este un balon de oxigen pentru persoanele cu venituri mici și important este că impactează un număr foarte mare de pensionari. Noi trebuie să implementăm cât de repede, adică să facem acele operațiuni de consolidare a bazelor de date, astfel încât în timp util să reușim să tipărim taloanele de pensii, ca chiar în prima zi lucrătoare din luna aprilie să putem să virăm acești bani către beneficiarii noștri pensionari”, a declarat Daniel Baciu președintele Casei Naționale de Pensii.
Gugulanu