Ieri, 15.05.2025, în jurul orei 16.31, în municipiul Caransebeș a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Din primele verificări efectuate, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Caransebeș au stabilit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 35 de ani a condus autoturismul pe o stradă din municipiu, ar fi lovit autoturismul care circula în fața sa, pe aceeași direcție de deplasare, care la rândul său ar fi lovit autoturismul care circula în fața sa.
În urma acestui accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei care era pasager în cel de-al doilea autoturism, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei 3 conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest și drugtest, toate rezultatele fiind negative.
Foto: Arhiva