Canicula scoate în stradă corturile anticaniculă

Primăriile din orașele județului Caraș-Severin au pregătit planul de montare a corturilor anticaniculă sau punctelor destinate persoanelor care întâmpină dificultăți din cauza temperaturilor ridicate care se anunță în perioada următoare.

Astfel, Primăria Reșița va amenaja în municipiu două corturi anticaniculă, amplasate, unul în Parcul Cărășana și celălalt în Parcul Tricolor din Lunca Bârzavei. Corturile vor fi climatizate, vor dispune de dozator de apă potabilă, de un pat și de un asistent medical din cadrul sistemului de medicină școlară.

La Caransebeș vor exista, de asemenea, două puncte: unul la Farmacia Catena din centrul municipiului și celălalt la Piața Gugulanilor, în spațiul administratorului pieței.

La Moldova Nouă urmează a fi amenajat un punct anticaniculă, în incinta Magazinului Imperial din centrul orașului.

La Anina vor exista două puncte, unul pe strada Varvara și altul pe Aleea Castanilor din oraș.

La Oțelu Roșu vor fi amenajate trei puncte: unul în cadrul Spitalului Orășenesc, în cadrul Camerei de primiri urgențe și celelalte două, la Casa de Cuultură și la Piața Agroalimentară.

„Direcția de Sănătate Publică a județului va acorda la nevoie recomandări și va face diligențele necesare, ptin intermediul specialiștilor instituției, dacă situația o impune, pentru a rezolva posibilele cazuri mai complicate. Unitățile de primiri urgențe ale spitalelor sunt, de asemenea, pregătite pentru a prelua situațiile mai grave“ a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin Daniel Botgros.

Gugulanu

Citeste si:  Accident grav în Reșița: Motociclist de 17 ani, rănit după ce a fost acroșat de un autoturism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *