România colorată… de caniculă

Autoritatea Națională de Meteorologie a emis mai m ulte coduri galbene și portocalii de caniculă, valabile până la începutul săptămânii viitoare.

Astfel, în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei sâmbătă va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei și al Banatului, unde izolat se vor înregistra 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi local tropicală cu minime în general de 18…22 de grade.

De duminică (10 august), canicula se va intensifica în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Meteorologii au emis pentru aceste județe cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Tot de duminică și până luni, local în Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, în Muntenia, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, va ficaniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală.

Canicula se va restrânge de luni 11 august, doar 4 județe din sudul extrem al Olteniei vor rămâne sub atenționarea de cod portocaliu, iar cele din sudul și sud vestul țării (inclusiv Caraș-Severin) sub cod galben.

Citeste si:  O fată și doi tineri, arestați după ce au furat 1.500 de metri de cablu de cupru din stația CFR Caransebeș

Gugulanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *