Primarul Oraviței: „avem nevoie de susținerea voastră“

Administrația locală a orașului Oravița a transmis în ultima perioadă, mai multe adrese către proprietarii caselor din situl istoric, cu rugămintea de a corecta problemele legate de acoperișuri, fațade, uși și ferestre — pentru a păstra frumusețea și identitatea orașului.

Inițiativa aparție edilului Costel Dumitru Ursu, care a menționat și obținerea de finanțări pentru mai multe clădiri publice importante: Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, Muzeul Văii Carașului, Primăria, Liceul Teoretic „General Dragalina”, Școala Primară Regina Maria, APIA, Casa de Cultură „George Motoia Craiu”, fostul cinematograf și altele.

„Pentru ca orașul să arate cu adevărat bine, avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră — prin reparația și restaurarea acoperișurilor, fațadelor și ferestrelor, inclusiv a celor deosebite, cu specific local, cunoscute sub numele de „ferestrele bârfitoare”, de care suntem cu toții mândri.

Toate aceste investiții realizate de dumneavoastra pot veni la pachet cu reduceri semnificative de impozit. În schimb, pentru cei care nu intervin asupra clădirilor, pot urma majorări consistente de impozit, conform prevederilor legale, precum și alte măsuri administrative“ a precizat edilul Ursu pe pagina sa de socializare.
Gugulanu
Citeste si:  Dare de mită în Caraș-Severin: inculpat trimis în judecată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *