Administrația locală a orașului Oravița a transmis în ultima perioadă, mai multe adrese către proprietarii caselor din situl istoric, cu rugămintea de a corecta problemele legate de acoperișuri, fațade, uși și ferestre — pentru a păstra frumusețea și identitatea orașului.
Inițiativa aparție edilului Costel Dumitru Ursu, care a menționat și obținerea de finanțări pentru mai multe clădiri publice importante: Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, Muzeul Văii Carașului, Primăria, Liceul Teoretic „General Dragalina”, Școala Primară Regina Maria, APIA, Casa de Cultură „George Motoia Craiu”, fostul cinematograf și altele.
„Pentru ca orașul să arate cu adevărat bine, avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră — prin reparația și restaurarea acoperișurilor, fațadelor și ferestrelor, inclusiv a celor deosebite, cu specific local, cunoscute sub numele de „ferestrele bârfitoare”, de care suntem cu toții mândri.