Incendiu la o casă din Caransebeș. Alertă pe strada Nicolae Bălcescu, în zona „Sub pod”
Un incendiu a izbucnit astăzi la o locuință situată pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Caransebeș, în zona cunoscută de localnici drept „Sub pod”. Alarma ar fi fost dată de o vecină, care a observat fum gros ieșind din casă și a sunat imediat la autorități.
La fața locului au intervenit în scurt timp două autospeciale ale pompierilor, precum și un echipaj de poliție. Pompierii au acționat rapid pentru localizarea și stingerea incendiului, reușind să împiedice extinderea flăcărilor.
Proprietarul casei a aflat despre incident în timp ce se afla la spital. Acesta s-a deplasat ulterior la fața locului pentru a vedea pagubele produse de incendiu.
Din primele verificări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului ar fi un scurtcircuit electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă locuința a suferit pagube materiale.
Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii incendiului, în urma cercetărilor efectuate.