Proiectul european Land4Climate: pași importanți în 2025 spre o reziliență climatică durabilă

 



Administrația Bazinală de Apă Banat(ABA Banat) a consolidat prin demersurile realizate pe
parcursul anului 2025, implementarea proiectului european Land4Climate, creând cadrul necesar
pentru aplicarea soluțiilor bazate pe natură pe terenuri private și publice din bazinul râului Timiș.

În luna mai 2025 specialiștii ABA Banat au purtat discuții cu proprietari de terenuri private
interesați să se alăture proiectului și a susținut procesul de informare și conștientizare prin
intermediul materialelor publicitare în unitățile administrativ-teritoriale din zona selectată a
proiectului. Tot în luna mai a fost lansat și apelul de selecție pentru proprietarii de teren privat din
zona Lugoj–Caransebeș, invitați să participe la implementarea de soluții bazate pe natură pentru
adaptarea la schimbările climatice.



În luna iulie 2025, proiectul a atins un reper major: au fost semnate primele acorduri de
parteneriat din România cu proprietari de terenuri private. Este vorba despre trei persoane juridice
și o persoană fizică care și-au dat acordul pentru implementarea soluțiilor bazate pe natură pe
proprietățile lor, însumând aproximativ 25 de hectare.

Terenurile, situate în UAT Lugoj și UAT Găvojdia pe malul drept al râului Timiș, provin din
exploatări istorice de agregate minerale. Aceste suprafețe vor fi transformate în zone umede
funcționale, care vor contribui la atenuarea viiturilor, la reducerea efectelor secetei și la
realimentarea acviferelor.

Ca parte a demersurilor pentru implementare, în luna septembrie, ABA Banat a obținut sprijinul
Primăriei Lugoj pentru utilizarea unor mici suprafețe de terenuri publice aflate în patrimoniul
local, necesare pentru punerea în practică a măsurilor proiectului.

În prezent, proiectul se află în faza de achiziție a serviciilor de proiectare — inclusiv Studiu de
Fezabilitate, Proiect Tehnic de Execuție, Caiete de sarcini, documentații tehnice și asistență
tehnică pentru executarea lucrărilor — toate necesare pentru implementarea soluțiilor bazate pe
natură pe terenurile private ale partenerilor Land4Climate.

Citeste si:  Silviu Hurduzeu: „Sorin Grindeanu trebuie desemnat premier”

Prin aplicarea măsurilor bazate pe natură, la finalul proiectului, terenurile implicate vor înregistra
o îmbunătățire semnificativă a calității și stării lor ecologice, contribuind la reducerea riscurilor
climatice.

„Evoluția proiectului Land4Climate în 2025 arată progrese clare către implementare, creând
premisele unor beneficii concrete pentru mediu și comunitățile locale. Prin soluțiile propuse,
proiectul contribuie la dezvoltarea și testarea unor bune practici în implementarea soluțiilor
bazate pe natură, care pot fi preluate și replicate și în alte zone din România.

În acest mod, Land4Climate nu doar că sprijină managementul durabil al terenurilor, ci generează
și implicări practice în adaptarea la schimbările climatice, prin reducerea riscurilor climatice,
creșterea rezilienței ecosistemelor și îmbunătățirea calității vieții pentru comunitățile locale”,
a declarat Cătălin Nagy, managerul de proiect.

Proiectul Land4Climate are o valoare totală de 12.904.833,50 euro, e finanțat integral din fonduri
ale Uniunii Europene prin programul Horizon Europe și se derulează până în anul 2027. Din această
sumă, 1.304.761 euro sunt alocați pentru activitățile desfășurate de ABA Banat.
Proiectul reunește parteneri din șase țări europene: Austria, Cehia, Germania, Italia, România și
Slovacia, într-un efort comun de a valorifica potențialul terenurilor private în adaptarea la riscurile
climatice, transmite Sorina Neaga, Specialist Relații Publice în cadrul proiectului Land4Climate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *