Aproape 400 de amenzi și 40 de permise reținute de polițiștii din Caraș-Severin







Polițiștii din Caraș-Severin au intervenit la aproape 100 de evenimente în weekend, aplicând aproape 400 de sancțiuni și reținând circa 40 de permise de conducere.

„În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, au desfășurat activități pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au intervenit la aproape 100 de evenimente, dintre care peste 70 au fost sesizate prin SNUAU 112. Totodată, au fost organizate și desfășurate 60 de acțiuni punctuale, dintre care 13 în domeniul silvic.



În urma activităților desfășurate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat aproape 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 170.000 de lei, fiind totodată confiscate bunuri în valoare de aproape 1.600 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut aproximativ 40 de permise de conducere, dintre care 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru conducerea sub influența alcoolului, celelalte fiind reținute pentru alte abateri la regimul rutier.

Totodată, polițiștii au retras aproape 30 de certificate de înmatriculare.

În această perioadă au fost sesizate 26 de fapte penale dintre care 5 infracțiuni contra persoanei, 5 infracțiuni contra patrimoniului și 13 infracțiuni la regimul rutier.



Dintre acestea, exemplificăm:

La data de 17 mai 2026, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bocșa au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Citeste si:  TollRo a pornit cu probleme chiar din prima zi. CNAIR confirmă disfuncționalități la conturi și plăți

În aceeași zi, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin recomandă tuturor participanților la trafic să respecte normele rutiere și să adopte un comportament responsabil pentru prevenirea accidentelor și creșterea gradului de siguranță publică”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *