Elicopterul Black Hawk rescEU a început deplasarea către Serbia



Elicopterul Black Hawk S-70M rescEU, mobilizat de România pentru sprijinirea operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure din Republica Serbia, a început deplasarea către zona de intervenție.

Misiunea are loc ca urmare a solicitării de asistență internațională transmisă de autoritățile sârbe prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul incendiilor care afectează, în special, Rezervația Naturală Deliblato Sands, unde au fost afectate peste 3.500 de hectare.

La propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, a asistenței internaționale pentru Republica Serbia.

Elicopterul, aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, este o resursă din rezerva europeană rescEU a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene și are capabilități pentru stingerea incendiilor de pădure.

Aceasta este prima misiune internațională a elicopterului Black Hawk S-70M în cadrul capacității rescEU găzduite de România, marcând un moment important pentru cooperarea europeană în domeniul protecției civile.

În paralel, modulul terestru de intervenție, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al unităților subordonate, este pregătit pentru deplasarea către Serbia. În scurt timp, și componenta terestră va începe deplasarea pe cale rutieră.

Resursele românești vor fi dispuse în locațiile stabilite de autoritățile sârbe și vor acționa în sprijinul forțelor locale, pentru limitarea și stingerea incendiilor, în special în zonele greu accesibile.

Prin mobilizarea componentei aeriene și a celei terestre, România contribuie la răspunsul european în fața incendiilor de amploare și își reafirmă angajamentul de a sprijini statele afectate de situații de urgență.

Citeste si:  Cărășean prins cu TIR-ul cu lemne la Lugoj. Semiremorca a fost indisponibilizată

România intervine acolo unde este nevoie de sprijin. De această dată, în Serbia, cu oameni, tehnică și o capacitate aeriană europeană rescEU.

Sursa: IGAv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *