Doi șoferi din Caraș-Severin, trimiși în judecată pentru consum de droguri la volan



Doi șoferi din Caraș-Severin au fost trimiși în judecată pentru conducerea unor autoturisme sub influența substanțelor psihoactive, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. Unul dintre inculpați ar fi condus sub influența amfetaminei, iar celălalt sub influența THC, substanța psihoactivă din cannabis.

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Reșița este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În perioada 17.08.2026-21.08.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus trimiterea în
judecată a unui număr de 2 inculpați în 2 dosare penale, astfel:
Inculpatul M.R.G. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub
influența substanțelor psihoactive, prev. de art. 336 alin.(2) C.pen., reținându-se că în data de 15.04.2023,
în jurul orei 13:29, ar fi condus pe bulevardul Muncii din mun. Reșița autoturismul marca Mercedes Benz,
sub influența substanței psihoactive amfetamină (AMP).
Inculpatul G.M.F. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui
vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (2) C. pen., reținându-se că în
data de 16.07.2025, în jurul orei 02:53, ar fi condus pe calea Caransebeşului din mun. Reșița, jud. Caraş-
Severin autoturismul marca BMW, sub influența substanței psihoactive THC (cannabis).
Cercetările în cauzele anterior menţionate au fost efectuate de către organele de cercetare penală din
cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin sub supravegherea procurorilor din cadrul unităţii.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive ori
sesizarea instanţei nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție, inculpații fiind prezumați
nevinovați până la pronunțarea unei soluții definitive în cauză.

Citeste si:  A sunat la 112 și a cerut recompensă pentru o persoană urmărită. Polițiștii au avut o surpriză

Foto: Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *