Expoziție de cai și organizator amendat la Caransebeș!
Dacă proprietarii cabalinelor au scăpat doar cu avertismente, nu la fel de norocos a fost și organizatorul, acesta a fost amendat de către DSVSA Caraș Severin.
„Urmare a unei informări primite de la Presa Locală cu privire la desfășurarea unui eveniment respectiv ,,Expoziție de Cabaline” în Târgul de animale din municipiul Caransebeș, ne-am autosesizat și inspectori din cadrul DSVSA Caraș-Severin sau deplasat la acest eveniment unde au constatat următoarele:
• În interiorul târgului erau un număr de 38 de cabaline expuse pentru a fi vizualizate de către participanți, în urma verificărilor s-a constatat că animalele nu erau însoțite de certificate sanitar veterinare de transport, de asemenea autovehiculele cu care au fost transportate animalele nu erau autorizate sanitar veterinar;
• Toți proprietari animalelor au fost sancționați contravențional cu avertisment conform OG 2/2001, iar organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2400 lei, deoarece nu a putut prezenta aprobare sanitar veterinară pentru acest eveniment.
În vederea prevenirii propagării peste porcine africane (PPA) pe teritoriul României, sunt interzise târgurile de animale vii, aglomerările și expozițiile de animale . (Director Executiv Al Direcției Sanitare Veterinare Și Pentru Siguranța Alimentelor Dr. BORCHESCU Pavel)„ precizează DSVSA Caraș-Severin.
