Prin Direcția de Întreținere din cadrul Primăriei Reșița se derulează un proiect de amenajare a parcării din zona Complexului Victoria. „E vorba de 110 locuri de parcare, toate cu plată, care sunt amplasate în zonă. Nu e vorba de un proiect nou, ci doar de o reparație a parcării existente“, a explicat pentru Reper 24, directorul Secției, Daniel Călin.
„Banii încasați din taxele de parcare sunt reinvestiți tot în parcări, mai exact în amenajarea sau în acest caz reamenajarea unor locuri de parcare. Lucrează la acest proiect o firmă din Lugoj, firmă care a mai efectuat lucrări în municipiul nostru și suntem mulțumiți de felul în care au lucrat“, adaugă Daniel Călin.
În zona Complexului Comercial Tineretului, fostă Victoria, pe lângă cele 110 locuri de parcare sunt amenajate și trotuare, zone verzi, iar între garsonierele turn din zonă vor fi refăcute spațiile verzi și transformate în mini-părculețe, cu bănci, alei de promenadă, coșuri de gunoi. Pentru a preveni parcările pe carosabil, strada va avea sens unic cu intrare dinspre Progresului și ieșire în Bulevardul Republicii, după semafor. Constructorul estimează că va termina lucrările la jumătatea acestei luni.


