Conflict armat la Bocșa; s-a tras sau nu cu pistolul?

Conflict armat la Bocșa; s-a tras sau nu cu pistolul? În urmă cu câteva zile,în jurul  orei 23,14, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bocșa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe o stradă din oraș s-a tras cu un pistol dintr-un autoturism aflat în mișcare.

La fața locului au fost direcționate imediat trei echipaje de poliție, iar ulterior o grupă de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.



„Au fost identificați 2 bărbați, de 31 și 40 de ani, care ar fi fost implicați într-un conflict izbucnit în urmă cu câteva zile și un autoturism înmatriculat în Belgia, parcat pe o stradă învecinată.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.

În urma controlului amănunțit al autoturismului, nu au fost identificate arme de foc sau alte obiecte interzise pentru deținere nici în interiorul mașinii, nici asupra persoanelor implicate.

Până la sosirea echipajelor de poliție, la fața locului s-a adunat un număr mare de persoane, care au părăsit locația la sosirea polițiștilor.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Totodată, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar starea conflictuală este monitorizată în continuare de polițiști”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Foto: Arhiva

Citeste si:  6,8 milioane de lei pentru confort și eficiență energetică la blocurile de pe Ardealului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *