3 mașini făcute praf, 3 persoane la spital printre care o fetiță de 2 ani. Accidentul s-a întâmplat pe centura ocolitoare a Caransebeșului. Forțe impresionante de salvatori s-au deplasat de urgență la fața locului.
Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani circula din direcția Lugoj către Orșova, a pătruns pe contrasens, a intrat frontal în autoturismul care circula din sens opus, condus de un bărbat de 36 de ani. Ulterior cel care a pătruns pe contrasens a fost proiectat în al treilea autoturism care circula pe sensul opus, condus de un bărbat de 33 de ani.
În urma impactului, șoferul care a pătruns pe contrasens a fost transportat la spital, dar și o femeie și fiica acesteia în vârstă de aproximativ 2 ani, care se aflau în primul autoturism care circula regulamentar, cele două fiind rănite ușor.
Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului și urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.