Timiș: 2 morți și 10 răniți, victimele sunt migranți. Șoferul autoturismului cu plăcuțe de înmatriculare de Caraș-Severin ar fi fugit de la fața locului și este căutat cu un elicopter.
Cele 12 persoane ar fi fost înghesuite într-un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Cel mai probabil oamenii visau să ajungă în vestul Europei, însă drumul lor s-a oprit în apropiere de localitatea Iecea Mică.
Polițiștii sunt la fața locului și efectuează cercetări.
„La ora 17:35 am fost solicitați să intervenim la un accident rutier, autovehicul răsturnat, cu mai mulți pasageri în interior, în localitatea Iecea Mică.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție, o autospecială de descarcerare, 3 echipaje SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple și 16 pompieri. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și 4 ambulanțe SAJ și voluntarii de la SVSU Iecea Mare, SVSU Carpinis și SVSU Jimbolia
În eveniment sunt implicate 12 persoane, dintre care 2 victime decedate și 10 persoane rănite. Victimele sunt de sex masculin, cetățeni străini. Sunt preluate de echipajele medicale, urmând a fi transportate la spital”, precizează ISU Timiș.
„Pe drumul județean 593, între localitățile Biled și Iecea Mică, a avut loc un accident rutier soldat cu 2 persoane decedate și mai multe persoane ranite.
Din primele informații, se pare că un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat, în urma impactului rezultând decesul a 2 bărbați și rănirea a altor 10 bărbați.
Totodată, nu s-a putut stabilii care dintre persoanele găsite la fața locului ar fi soferul autoturismului, politistii efectuand verificari în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului, precum și a identificării conducătorului auto”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
UPDATE: Șoferul care a fugit de la locul accidentului s-a predat!
„În urma verificărilor efectuate a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în accidentul soldat cu decesul a 2 persoane și rănirea a altor 10, ulterior acesta prezentându-se la sediul Secției 2 Poliție Urbană Timișoara.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ” ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuvințarea poliției” și „conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea proprie a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș”, menționează reprezentanții IPJ Timiș.
Vom reveni cu mai multe informații
Foto: ISU Timis






