Accident la Iaz! Tractor răsturnat de o autoutilitară!Video

Accident la Iaz! Tractor răsturnat de o autoutilitară!

Salvatorii au intervenit de urgență la un accident rutier produs la doar câțiva kilometri de Caransebeș, în Iaz.

3 persoane au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, dar momentan nu cunoaștem starea victimelor.

Din primele informații am aflat că autoutilitara circula din direcția Caransebeș spre Oțelu, iar la intrarea în localitatea Iaz, cu toate ca există marcaj continuu, s-ar fi angajat în depășire, moment în care a lovit tractorul ce venea din sens opus și vira stanga pe strada Tibiscum.

Impactul a fost deosebit de puternic, tractorul răsturnandu-se pe partea dreapta.

Update 1

 „Astăzi, 18 iulie, în jurul orei 14.00, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 68, în localitatea Iaz, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în timp ce un bărbat de 40 de ani din Băuțar conducea o autoutilitară, în direcția Oțelu Roșu, trecând peste marcajul longitudinal continuu, s-ar fi angajat în depășirea unui tractor agricol care circula in fața sa și care efectua virajul la stânga pe o stradă laterală, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, tractorul s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe sensul de mers Oțelu Roșu -Caransebeș.
 
Din accident a rezultat rănirea ușoară a 3 persoane, cei doi conducători auto și pasagerul dreapta față din autoutilitară, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto în vârstă de 40 și respectiv 58 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0 in ambele cazuri.

Citeste si:  Accident grav în Reșița: Motociclist de 17 ani, rănit după ce a fost acroșat de un autoturism

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul” ne transmit reprezentanții IPJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *