Arestat după ce și-ar fi violat fiica de 5ani

Arestat preventiv pentru că și-a agresat sexual fiica de 5 ani

În cursul nopții precedente, de 18 spre 19 iulie a.c., polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani din Caransebeș, bănuit că în urmă cu o săptămână și-ar fi violat fiica de 5 ani.

Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecatoria Caransebeș a formulat propunere de arestare preventivă in cauză, suspectul fiind prezentat Judecătoriei Caransebeș, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 zile, a acestuia.

Ieri, 18 iulie, în jurul orei 20.40, polițiștii au fost sesizați de către vecini cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual de către tatăl său.

Bărbatul locuia singur împreună cu fiica acestuia, soția fiind plecată în străinătate.

Minora a fost imediat, preluată de către psihologi și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin și introdusă într-un centru social, în vederea acordării de asistență de specialitate.

În urma examinării medico-legale, au fost identificate urme care susțin acuzația de viol.

În acest caz, politistii, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au întocmit acte premergătoare săvârșirii infracțiunii de viol și efectuează cercetări, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate.

Bărbatul de 44 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Politie Judetean Caraș-Severin, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Se arată în comunicatul emis de IPJ Caraș-Severin.

Citeste si:  Prinși de polițiști după ce ar fi înșelat o bătrână care a cumpărat scândură!

One thought on “Arestat după ce și-ar fi violat fiica de 5ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *