Accident între Căvăran și Sacu, pe drumul care leagă Orșova de Timișoara. Din primele informații, șoferul autoturismului(8+1) marca Opel, în vârstă de 33 de ani, din Jena, circula din direcția Caransebeș-Lugoj, într-o curbă nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă, a „șters” parapetul de protecție, după care a pătruns pe contrasens cu fața spre Caransebeș.
Șoferului microbuzului în vârstă de aproximativ 45 de ani, din Sacu, circula spre Caransebeș și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul(8+1) scăpat de sub control. În urma impactului deosebit de puternic, microbuzul a fost proiectat în afara părții carosabile.
Microbuzul ar efectua curse pentru o firmă din Lugoj, din fericire în acesta se aflau doar doi pasageri.
Ambulanța SMURD a preluat un tânăr care era pasager în microbuz și transportat la spital.
Polițiștii au testat cu aparatul etilotest pe cei doi șoferi, rezultatele fiind negative.