Amendat după ce a înjurat polițiștii pe o rețea de socializare

Amendat după ce a înjurat polițiștii pe o rețea de socializare –  Legea sancționează adresarea de injurii, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare!

Vă reamintim că proferarea în public, de injurii, expresii jignitoare sau vulgare împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

 

Astfel, fapta de a adresa injurii, expresii jignitoare sau vulgare, inclusiv prin postare de mesaje cu acest conținut pe platformele de socializare, considerate spațiu public,  se înscrie în definiția prevăzută de lege, iar autorul mesajelor sau comentariilor injurioase este pasibil de a fi sancționat conform legii.

 

Având în vedere prevederile legale, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au aplicat ieri, 18 ianuarie, o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei, unui bărbat din Armeniș, care a postat comentarii injurioase pe o platformă de socializare la adresa reprezentanților instituției publice.

 

Rugăm cetățenii să manifeste un comportament civilizat atât în spațiile private, cât și în cele publice, inclusiv pe rețele de socializare, în caz contrar vor fi aplicate sancțiuni prevăzute de lege, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Citeste si:  (VIDEO) Putin peste un minut pentru fiecare jaf. Hotii au inceput sa fure catalizatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *