Au comis-o!



Au comis-o!

„Ieri, la ora 21.00, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au oprit pentru control, în comuna Măureni, un moped condus de un tânăr de 21 de ani.

Din verificările efectuate s-a stabilit că mopedul nu figura înmatriculat în circulație, iar în cazul tânărului de 21 de ani au rezultat, la testarea cu aparatul din dotare, suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.

În cursul nopții, la ora 02.00, polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe strada Ion Vidu, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.



De asemenea, la testarea cu aparatul din dotare au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive”, declară Alina Boeru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În ambele cazuri bărbații au fost conduși la spital unde le-au fost prelevate mostre biologice, rezultatele analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarelor penale întocmite.

Cercetările sunt continuate în aceste cazuri.

Foto: Arhiva

Citeste si:  Record doborât pe lacul Surduc. Ce monstru a reușit să captureze un pescar din Boldur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *