„Aurul ALB” din Caraș-Severin se află la Ruschița

„Aurul ALB” din Caraș-Severin se află la Ruschița –  Povestea noastră începe încă în 1998, adică de mai bine de 20 de ani ne dedicăm în totalitate sculpturii în marmură. La doar 10 km distanță de locul nostru de baștină – Poiana Rusca, unde am crescut și am locuit pană-n prezent, se află cea mai mare carieră de marmură din România. De aici vine și pasiunea pentru acest zăcământ natural, iar calitatea și nuanțele remarcabile ale marmurei din această zonă ne-a determinat să începem să o sculptăm și sa facem unele din cele mai frumoase obiecte de marmură.

Pe lângă proprietățile sale deosebite, marmura este un material costisitor deoarece presupune precizie și experiență în prelucrare și finisare pentru a-i păstra frumusețea naturale. Totuși, prețul devine din ce in ce mai accesibil comparativ cu vremurile în care numai aristocrația se bucura de un asemenea lux. Rezultatele marmurei sculptate sunt impresionante, ca de altfel întreg procesul de prelucrare, începând chiar cu extragerea ei din cariera de la Rușchița.

Aceasta este una dintre cele mai importante cariere de marmură din Europa, zăcămintele de marmură de la Rușchița au fost date în exploatare încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Marmura din aceasta zonă are diferite nuanțe, de la alb la gri, roz, roz-gălbui si roșiatic. Datorită calității remarcabile ale marmurei de la Rușchița, sculptorul maghiar Istvani Ferenczy a comparat-o cu marmura de Carrara, acesta fiind un oraș din regiunea Toscana, Italia, celebru pentru marmura sa faimoasă. Marmura de Carrara a fost folosită încă din vremea Romei antice, unde mai pui că și Panteonul și Columna lui Traian din Roma sunt realizate din acest material.

Citeste si:  Silviu Hurduzeu: „Sorin Grindeanu trebuie desemnat premier”

Așadar, de peste 20 de ani selectăm si comercializăm cea mai buna piatră de marmura naturală pentru a le oferi tuturor clienților noștri, atât persoane fizice cat si juridice garanția unei lucrări bine făcute din materiale premium. Experiența noastră vastă în acest domeniu ne-a permis sa creăm o echipa profesionistă si dedicată activității sale, oferind astfel o gama diversificată de monumente funerare, cruci marmură și granit, cruci duble, piramide, vaze, statui, capace, postamente, inscripționări etc. la orice model dorit și la orice grosime a materialului folosit.

Procesul de producție a unei cruci marmură începe în prima fază cu alegerea blocurilor de piatră naturală din cariera, următoarea etapă fiind tăierea cu un fir sau disc diamantat a acestor blocuri în plăci poligonale de diferite dimensiuni. După care, în funcție de produsul final dorit, sculptorii prelucrează manual aceste plăci și le dă forma necesară pentru a putea trece la ultima etapa a procesului de producție care constă în finisarea si fasonarea marmurei.

Noi, la Ucistone suntem de părere că lucrul cu marmura este o artă și o facem cu multă pasiune, răbdare și îndemânare. Odată ce atingi placa de marmura si-i simți textura, ii vezi culoarea, nuanțele și realizezi ca a fost nevoie de milioane de ani sa se formeze, atunci începe arta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *