La invitația Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, edilul orașului stațiune Băile Herculane Gheorghe Orza a participat la Congresul Aniversar Reunit de Medicina Fizica de Recuperare si Balneoclimatologie, organizat la Palatul Parlamentului – un eveniment de referință pentru dezvoltarea și promovarea Balneoloclimatologiei Românesti.
„Această participare continuă demersurile strategice inițiate de Primăria Băile Herculane, în contextul protocolului de colaborare semnat cu Institutul în cadrul Adunării Generale a Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa (EHTTA), desfășurată în perioada 7–9 mai 2025, chiar în orașul nostru“ a afirmat acesta.
„Ne-am bucurat să fim întâmpinați la Palatul Parlamentului de către doamna deputat Silvia Mihalcea și domnul deputat Marius Isac – reprezentanții județului Caraș-Severin în Parlamentul României, care, ca de fiecare dată, sunt aproape de Stațiunea Băile Herculane, sprijinind cu consecvență proiectele noastre de revitalizare și dezvoltare durabilă“ a mai precizat edilul Gheorghe Orza.
Acesta a mulțumit partenerilor instituționali pentru implicare și deschidere și promite continuarea și consolidarea parteneriatelor strategice care vor readuce Stațiunea Băile Herculane acolo unde îi este locul – în elita turismului balnear european.
Gugulanu