Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 19:52, pe o stradă cu sens unic din municipiul Reșița. Evenimentul s-a petrecut în momentul în care un bărbat în vârstă de 36 de ani conducea un triciclu neînregistrat în circulație, fără a deține permis de conducere, și a fost lovit într-o intersecție de un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani.
În urma impactului, conducătorul triciclului a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului, polițiștii au efectuat testarea cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 36 de ani. Acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Foto: Arhivă