Bărbat căutat în Austria pentru furt, prins de polițiști în Caraș-Severin

Un bărbat de 25 de ani, căutat de autoritățile austriece pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, a fost depistat de polițiștii din Caraș-Severin. Acesta a fost găsit în localitatea Câlnic, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, luni, 14 septembrie 2026, în jurul orei 11:00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, pe raza localității Câlnic, un bărbat în vârstă de 25 de ani, care era căutat de autoritățile din Austria.

După depistare, bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În urma procedurilor, procurorul a dispus, prin ordonanță, reținerea acestuia pentru 24 de ore, începând cu data de 14 septembrie 2026.

Ulterior, bărbatul a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Potrivit IPJ Caraș-Severin, măsura a fost dispusă în vederea desfășurării procedurilor judiciare pentru extrădarea bărbatului către autoritățile austriece.

Polițiștii reamintesc că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

 

Citeste si:  Cărășean prins cu TIR-ul cu lemne la Lugoj. Semiremorca a fost indisponibilizată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *