Biciclist prins beat de două ori în două zile



Un biciclist a fost prins beat de două ori în doar două zile, după ce polițiștii l-au oprit din nou în trafic.

„Imaginile surprinse de colegii noștri din cadrul Biroului Rutier Reșița ne arată, încă o dată, cât de periculoasă poate deveni combinația dintre alcool și deplasarea pe bicicletă.
Unul dintre bicicliștii depistați a prezentat 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, cu doar o zi înainte, același bărbat fusese depistat cu 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Nu este doar o cifră pe un aparat. Este vorba despre capacitatea de a reacționa, de a păstra echilibrul, de a aprecia corect distanțele și de a lua decizii în siguranță.
Un biciclist aflat sub influența alcoolului se poate dezechilibra, poate pătrunde pe neașteptate pe traiectoria altor participanți la trafic și poate provoca un accident în care să fie implicat atât el, cât și un pieton, un alt biciclist sau un conducător auto.
 Rețineți: potrivit legislației în vigoare, conducerea bicicletelor sau a trotinetelor electrice sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.297,50 lei la 1.730 de lei.
 Dacă ai consumat alcool, nu te urca pe bicicletă și nu folosi trotineta electrică.
În trafic, fiecare dintre noi are responsabilități. Respectarea regulilor înseamnă protejarea propriei vieți și a celor din jur”, transmite printr-o postare pe facebook, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin
Citeste si:  Situația incendiului din Parcul Național Domogled-Valea Cernei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *